Stiri
02/04/2009:VINE PRIMAVARA
Dupa o luna Martie cu multe ninsori si conditii de schi mai bune decat in tot restul sezonului, iata ca incet vine si primavara. De la inceputul saptamanii caldura a topit o buna parte din zapada de pe partiile din tara, astfel ca la ora actuala putine mai sunt locurile unde se poate schia in conditii acceptabile.
Valea Prahovei
Majoritatea partiilor au suferit pierderi destul de mari de zapada, astfel ca la Azuga sau Predeal partiile sunt foarte proaste, la fel si in Poiana Brasov cu observatia ca totusi partiile superioare sunt inca intr-o stare acceptabila. La Sinaia, si mai exact pe Valea Dorului, se poate inca schia in conditi bune. Conditii acceptabile se mai gasesc si la Busteni.
Valea Jiului / Banat
Parangul a pierdut aproape toata zapada, astfel ca nu mai poate fi vorba de schi aici. Nici la Straja situatia nu e foarte buna, petece mari de pamant au aparut pe partii iar zapada e moale, dar inca se poate schia. Conditii cat de cat bune se mai gasesc la Muntele Mic, unde zapada ajunge la jumatate de metru.
Maramures
Partiile de aici se mentin inca in conditii acceptabile. Partiile de la Suior, Cavnic sau Borsa (partia Stiol) au inca un strat suficient de zapada cel putin pentru acest week-end.
Transilvania
Zapada suficienta se mai gaseste la Arieseni si Paltinis, nu si la Baisoara insa.
Moldova
La Vatra Dornei s-a terminat acest sezon de iarna, zapada lipseste de pe partii de ceva vreme deja.
Atentie! Zapada inca existenta pe partii este plina de apa, fiind astfel mai greu de schiat pe ea.
Citeste mai multe despre
Arieseni
Azuga
Borsa
Busteni
Cavnic
Muntele Mic
Paltinis
Parang
Poiana Brasov
Predeal
Sinaia
Straja
Suior
Vatra Dornei